Berea este considerată în general o băutură slab alcoolizată, iar din acest motiv mulți fac greșeala de a-și închipui că o pot consuma în cantități mari, fără consecințe. Chiar dacă tăria alcoolului nu se simte ca la băuturile spirtoase, acesta există în compoziția berii, iar atunci când se depășește o anumită limită, efectele nu întârzie să își facă apariția.
Uneori se întâmplă după mai multe beri, alteori după doar 2-3, iar una din explicații constă și în concentrația de alcool din băutură. Cu toții știm că nu toate berile sunt la fel, iar unul din detaliile care face diferența este conținutul de alcool. Există beri mai tari, beri mai slabe și chiar beri fără alcool.
Așadar răspunsul la întrebarea din titlu diferă de la caz la caz, iar în cele ce urmează îți vom arăta cum stau lucrurile.
Cum afli conținutul de alcool dintr-o bere
La fel ca în cazul oricărei băuturi, este recomandat să studiezi eticheta de pe sticlă atunci când încerci o bere nouă. Alături de alte informații referitoare la ingrediente și metoda de preparare vei găsi și o specificație referitoare la conținutul de alcool, care se exprimă în procente din volumul băuturii.
Spre exemplu, pe o etichetă de Birra Moretti vei găsi menționat „Alc. 4.6% vol”, ceea ce înseamnă că băutura are o concentrație alcoolică de 4,6%. Aceleași precizări de le vei găsi înscrise și pe orice doză de bere și astfel îți poți face o idee de cât de tare este băutura.
Cât alcool poate fi într-o bere
Conținutul de alcool dintr-o bere poate varia între 0% – în cazul berilor fără alcool – și 65% – conținutul de alcool pentru cea mai tare bere existentă la acest moment. Totuși, marea majoritate a berilor consumate în mod frecvent au un conținut de alcool cuprins între 3% și 12%. În funcție de aceste valori, o bere poate fi considerată mai slabă sau mai tare, iar cu cât concentrația de alcool este mai mare cu atât cresc șansele să te amețești mai repede chiar și după 2-3 beri.
Dacă despre o Birra Moretti spuneam că are un volum de alcool de 4,6%, un Desperados conține alcool în proporție de 5,9%, fiind vorba de o bere combinată cu tequila.
Există și producători care au ridicat mult ștacheta in ceea ce privește conținutul de alcool din bere. Cea mai tare bere din lume are un volum de alcool de 65% și a fost denumită sugestiv Armageddon. Totodată, exisă numeroase beri cu un conținut de alcool cuprins între 20% și 60%.
Cum se măsoară conținutul de alcool în unități
Conținutul de alcool se măsoară și în unități standard, însă rezultatele pot fi diferite, pentru că nu toate țările țin cont de aceleași standarde. O unitate standard de alcool se referă la numărul gramelor de alcool dintr-o anumită cantitate de băutură. În Marea Britanie, o unitate standard conține 8 grame de alcool în timp ce în Europa și Australia, aceeași unitate conține 10 grame, în Mexic 13, iar în Statele Unite, 14 grame. Astfel, aceeași bere va conține un număr diferit de unități de alcool în funcție de zona în care este evaluată.
România face parte din grupul țărilor europene în care unitatea standard de alcool este de 10 grame. Pe baza acestui criteriu de măsurare, o halbă de bere cu 2,8% alcool conține 1,6 unități de alcool, iar una cu 4,8% alcool, conține 2,7 unități. Un consum decent de alcool ar trebui să se încadreze în limita a 14 unități pe săptămână.
Sperăm că aceste informații îți vor fi de ajutor în demersul tău de a consuma bere într-un mod responsabil, ținând cont de acum încolo și de conținutul de alcool.