spot_img

11 lucruri neașteptate pe care le poți curăța cu Coca Cola sau alte băuturi carbogazoase

Soluțiile de curățat tradiționale sunt foarte bune, dar cămara ta este plină de lucruri pe care le poți folosi la curățenie.

Cu siguranță ai auzit despre curățarea cu Coca Cola sau cu sucuri carbogazoase, dar te-ai întrebat vreodată în ce situații este folosită aceasta soluție de curățenie? În această privință ți-am pregătit o listă cu 11 lucruri neașteptate pe care le poți curăța cu Coca Cola sau alte băuturi carbogazoase:

1. Toaletele și scurgerile

Curatarea toaletelor cu Coca Cola

Sucurile carbogazoase sunt foarte bune pentru înlăturarea substanțelor lipicioase. Tot ceea ce trebuie să faci este să torni un pahar de suc pe scurgere și apoi să clătești cu apă fierbinte. Pentru curățarea toaletelor o mulțime de oameni susțin că acidul fosforic din Coca Cola este magic pentru vasul de toaletă, dar orice alt suc își va face treaba.

2. Cratițele și tigăile

Curatarea cratitelor si tigailor cu Coca Cola

Dacă vasele tale au văzut zile mai bune, mergi la frigider și ia câteva doze de suc. Toarnă una sau două doze de suc în tigaie și las-o să se înmoaie o oră. Acest truc funcționează în special cu vasele cu arsuri.

3. Hainele murdare și unsuroase

Spalarea hainelor cu Coca Cola

Adăugarea unei doze de suc împreună cu detergentul de rufe atunci când îți speli hainele poate face minuni cu urmele de ruj, ulei sau grăsime de pe acestea.

4. Guma din păr

Spalarea parului cu Coca Cola

Sucul este o armă dovedită împotriva gumei din păr: umple un vas mic cu orice fel de suc și apoi înmoaie părul lipicios înainte de a încerca să elimini guma din el. Asigură-te că te-ai spălat și cu șampon ulterior.

5. Suprafețe ruginite

Curatarea ruginei cu Coca Cola

Pete de rugină în cadă? Ni se întâmplă tuturor. Același acid fosforic care curăță vasele de toaletă cu brio poate să facă minuni pentru suprafețele ruginite. Înmoaie un burete abraziv în puțină Coca Cola și apoi șterge acea rugină.

6. Oglinzile și geamurile

Curatarea geamurilor cu Coca Cola

Acidul fosforic vine din nou în ajutorul nostru de această dată pentru sticlă. Înmoaie un prosop de hârtie în Coca Cola și apoi șterge orice suprafață de sticlă care are nevoie de o reîmprospătare, de la geamuri și oglinzi până la pahare. Nu uita să clătești cu apă ulterior, astfel încât suprafețele curățate să nu devină lipicioase.

7. Covoarele

Curatarea covoarelor cu Coca Cola

Coca Cola este extrem de bună la îndepărtarea petelor de marker de pe covoare. Înainte să aduci artileria grea pentru îndepărtarea operelor de artă create de copii, încearcă puțină Cola. Dacă covorul tău este de culoare deschisă totuși, ar fi bine să încerci altceva sau să clătești Cola imediat cu apă.

8. Bateria de la mașină

Curatarea bateriei de la masina cu Coca Cola

Acidul din sucurile carbogazoase oferă un stimul în îndepărtarea coroziunii de pe bateriile de mașini. Tot ceea ce trebuie să faci este să torni o doză de suc peste bateria mașinii tale. Asigură-te că ai șters orice surplus de suc cu o cârpă umedă sau un burete după ce ai terminat.

9. Parbrizul înghețat

Curatarea parbrizului cu Coca Cola

Nu ține exact de curățenie, dar dezghețarea unui parbriz pe timp de iarnă necesită muncă. Introducerea unei doze de Coca Cola în peisaj și munca este aproape gata. Iată cum funcționează: ia o doză de Coca Cola și toarn-o peste parbriz. Așteaptă câteva minute și gheața ar trebui să se topească transformându-se în zăpadă fleșcăită care e mai ușor de curățat.

De asemenea Coca Cola poate fi folosită împreună cu o cârpă pentru îndepărtarea urmelor de gândaci sau alte mizerii pe timpul verii de pe parbrizul mașinii.

10. Bijuteriile

Curatarea argintului cu Coca Cola

Vrei să restaurezi strălucirea unui lanț din argint? O doză de suc cu lămâie ar trebui să facă treaba. Tot ceea ce trebuie să faci este să îți înmoi bijuteriile din argint într-un vas plin cu suc de lămâie acidulat și în cursul unei ore ar trebui să aibă efectul dorit. După ce clătești cu apă și usuci, bijuteriile tale ar trebui să arate ca noi.

11. Monedele vechi

Curatarea monedelor cu Coca Cola

Dacă ești un colecționar de monede sau doar îți dorești să restaurezi monezi vechi murdare, înmoaie-le într-un vas cu Coca Cola timp de 5 sau 10 minute și vei vedea că vor străluci din nou.

Related Articles

Stay Connected

14,922FaniÎmi place
1,443CititoriConectați-vă
10,814AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles