spot_img

5 moduri în care să-ți schimbi casa după ce apar copiii

În momentul în care în viața unei familii apar copiii totul se schimbă, iar casa în care locuiești cu siguranță va suferi anumite modificări. Chiar dacă fiecare dintre noi este de părere că apariția copiilor nu are cum să schimbe foarte multe într-o locuință, trebuie spus că acest lucru este doar o iluzie și o dovadă de naivitate. A spune că vei fi cu ochii pe copii și că vei avea grijă ca aceștia să nu se accidenteze sau să nu spargă lucruri este simplu. Dar este mai greu de pus în practică.

Întreg design-ul unei case se schimbă în momentul în care își fac apariția copiii mici. Există cel puțin anumite aspecte legate de decorul casei care se schimbă, iar 5 dintre acestea sunt printre cele mai importante. Dar iată cum poți face schimbări în decorarea casei după apariția copiilor astfel încât design-ul locuinței să arate în continuare foarte bine.

1. Covoarele

Covoare din lana

Odată ce casa devine locuința unui copil devii conștient de faptul că orice suprafață și orice textură din fiecare cameră este foarte importantă. Chiar dacă iubești covoarele din iută sau din sisal, aceste covoare pot zgâria pielea sensibilă a copilului. Prin urmare, a opta pentru covoare din fibre sintetice sau 100% din lână poate reprezenta cea mai inspirată alegere. Astfel de covoare sunt durabile și mult mai confortabile la atingere, acest lucru pretându-se foarte bine pentru copii.

2. Accesoriile

Cartile, accesorii pentru casa

Mai în glumă, mai în serios, atunci când ajungi în casele în care trăiesc familii cu copii poți să îți dai seama imediat că toate lucrurile sunt mai sus de nivelul taliei. Copiii mici au tot timpul tendința de a trage lucrurile din curiozitate și tocmai de aceea este indicat să pui toate lucrurile la o înălțime care să nu permită copiilor să tragă jos fotografiile înrămate sau rafturile cu cărți. Astfel te asiguri că cei mici nu se vor accidenta, dar și de faptul că nu vor fi daune materiale.

3. Corpurile de iluminat

Candelabre de perete

Chiar dacă îi vei spune copilului mic să nu se joace cu mingea în casă trebuie să fii realist și să ai în vedere posibilitatea ca acesta să nu te asculte. Candelabrele de perete sunt o alternativă foarte bună pentru lămpile de iluminat de masă. Acest lucru se datorează faptului că dacă ceva se întâmplă cu acestea, șansele de a se prăbuși la pământ sunt mai mici. Astfel riscul de accidente scade și există mai multă siguranță pentru cei mici.

4. Canapelele

Canapele

Dacă există ceva asupra căruia să te distrezi, atunci cu siguranță vorbim despre canapelele din locuință. Odată cu apariția copiilor este indicat să alegi canapele care să aibă un cadru din lemn, iar pernele pentru șezut să fie cât mai bine fixate și cu șanse reduse de a cădea. De asemenea, materialul care îmbracă canapelele trebuie să fie cât mai durabil. Doar astfel există șansa de a rezista cu bine diverselor tipuri de pete și urme de murdărie.

5. Mesele pentru cafea

Masa pentru cafea din lemn

Atunci când apar copiii într-o casă, mesele de cafea din sticlă și metal cu colțuri trebuie înlocuite. Astfel, o masă de cafea ovală realizată din material lemnos poate reprezenta o alegere mult mai bună. Scade riscul de accidente pentru cei mici și crește rezistența mesei la eventuale „atentate” ale celor mici.

Related Articles

Stay Connected

14,922FaniÎmi place
1,443CititoriConectați-vă
10,814AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles